Desfășurată la Caminul Cultural din Blidari, Cafeneaua publică din Golești din 16 octombrie 2025, a reunit tineri, reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, profesori.
Au participat Miheala Andreianu – Inspector Școlar General al Inspectoratului Județean Vâlcea, Adrian Mitrache – primar comuna Golești, Viorel Vasile Flori și Octavian Păun– consilieri locali, Gheorghița Munteanu- director Școala Gimnazială Popești, Camelia Băluțoiu – consilier tineret Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea.
Tinerii goleșteni au avut ocazia să își exprime opiniile, să vorbească deschis despre nevoile și dorințele lor, dar și despre obstacolele care îi împiedică să se implice activ în viața comunei. Ei consideră că ar fi mult mai ușor să se simtă ascultați dacă ar exista întâlniri periodice cu autoritățile locale, în care să își poată spune liber părerile și să primească răspunsuri directe.
Printre motivele pentru care tinerii nu se implică atât de mult se numără lipsa de informare, teama de a fi judecați, rușinea, lipsa timpului, neîncrederea în sine și o prioritizare greșită a activităților zilnice.
Tinerii au semnalat și o serie de probleme care îi preocupă: bullyingul și cyberbullyingul, indiferența, lipsa conștientizării în privința ecologizării, abilități lingvistice insuficient dezvoltate, câinii vagabonzi, precum și numărul redus al activităților de implicare civică.
Printre propunerile și dorințele lor se numără: construirea unei săli de sport, cursuri pentru copiii cu dizabilități, tabere și excursii, mai multe festivaluri și evenimente culturale, activități educative în școală, cursuri de arte, actorie, desen sau de limbi străine, un parc de aventură, seri de film și locuri de camping.
Tinerii își doresc ca autoritățile să le ofere încredere prin finanțarea proiectelor propuse de ei.
De asemenea, au propus amplasarea la primărie a unei cutii poștale pentru ideile și sugestiile anonime ale tinerilor, construirea unei piste de biciclete, dar și mai multe oportunități de a petrece timp în natură, departe de ecranele telefoanelor.
Toate aceste idei arată că tinerii din Golești sunt dornici să contribuie la dezvoltarea comunității lor. Ei au inițiativă, creativitate și își doresc să fie implicați în procesul de luare a deciziilor care le influențează viitorul.
Cafeneaua Publică din Golești este o activitate a proiectului “Vocea Tinerilor”, desfășurat de Asociația Grow and Glow în parteneriat cu școlile gimnaziale din comunele Pietrari, Galicea, Costești, Budești, Golești, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea și cofinanțat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Mulțumim gazdelor noastre – Școala Golești și Primăria Golești.




