În perioada 1–3 august, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, împreună cu colegii din structurile municipale, orășenești și secțiile rurale, au desfășurat o serie de acțiuni punctuale pentru creșterea gradului de disciplină rutieră pe raza județului.
În cele trei zile de verificări, au fost controlate peste 800 de autovehicule și au fost legitimate aproape 900 de persoane. Polițiștii au efectuat 266 de testări alcoolscopice și 14 testări antidrog, două dintre acestea indicând consumul de substanțe interzise.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 579 de sancțiuni contravenționale, dintre care 195 pentru viteză excesivă, 27 pentru abateri ale bicicliștilor, 8 pentru depășiri neregulamentare, iar 2 pentru conducere sub influența alcoolului. Alte 263 de sancțiuni au vizat diverse abateri de la legislația rutieră.
De asemenea, au fost reținute 43 de permise de conducere, 22 dintre acestea pentru viteză, iar valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la aproximativ 200.000 de lei.
Un caz relevant s-a petrecut sâmbătă, 2 august, în orașul Brezoi, unde un bărbat a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.





