Lucrările la Tunelul Robești — primul dintre cele șapte tuneluri prevăzute pe Secțiunea 2: Boița–Cornetu — au început oficial, marcând o etapă esențială în realizarea celui mai complex proiect rutier al României. Traseul va străbate zona montană a Carpaților, devenind prima autostradă care va traversa lanțul muntos de la vest la est, un obiectiv așteptat de decenii.
Această secțiune cuprinde: 31,33 kilometri de autostradă, 49 de poduri și viaducte, 7 tuneluri (cu lungimi între 250 m și 1590 m), 1 ecoduct în zona Lazaret, ce va traversa râul Olt, calea ferată și DN7
Lucrările sunt realizate de asocierea turcă, în cadrul unui contract finanțat prin Programul Transport 2021–2027, cu o valoare estimată de 4,25 miliarde lei (fără TVA). Tunelul Robești va avea o lungime de 900 metri, fiind unul dintre punctele cheie ale secțiunii montane.




