Un singur 10 în Vâlcea: Anca Vasile, lecție de excelență în educație

Într-un an în care doar 42% dintre candidații din județul Vâlcea au obținut note de peste 7 la examenul de titularizare, un singur nume strălucește: Anca Vasile, profesoară de discipline economice la Colegiul Economic din Râmnicu Vâlcea, a reușit să obțină nota 10 – o performanță remarcabilă. Cu o experiență de opt ani în învățământ, angajată pe viabilitatea postului, Anca Vasile spune că succesul de la concurs nu este întâmplător, ci rodul unei pregătiri riguroase, susținute de pasiune și devotament față de elevi. „Nota obținută de mine este nu numai rezultatul unei pregătiri temeinice pentru concurs, ci și al unei pregătiri constante pentru activitatea de la clasă. Îmi iubesc elevii și, din respect pentru ei, am încercat mereu să mă perfecționez. Această reușită este despre ei” . Recunoștința față de cei care au susținut-o, precum și dorința de a contribui real la evoluția educației românești, transformă această victorie într-un simbol al seriozității și implicării în învățământ. „Mulțumesc din suflet tuturor celor care m-au susținut, m-au încurajat și au crezut în mine – familie, prieteni, profesori, colegi. Merg mai departe cu inima plină de entuziasm și cu dorința de a face o reală diferență în educație”, a mai transmis Anca Vasile. Anca Vasile – un model de excelență didactică și inspirație pentru generațiile viitoare de profesori.

Share it :

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *