Vâlcea în top – 83,63% dintre elevi au promovat examenul!

Emoțiile s-au încheiat pentru absolvenții de clasa a VIII-a din județul Vâlcea, odată cu publicarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională 2025. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat cifrele actualizate după contestații. 83,63% dintre candidați au promovat examenul, adică 2090 de elevi.
La Limba română, 88,63% dintre participanți au obținut note peste 5, iar 9 dintre ei au fost notați cu 10. La Matematică, 76,15% au reușit să treacă proba, 12 elevi primind nota maximă. Performanță de excepție: Singurul elev din județ care a obținut media 10 este Renata Popescu, absolventă a Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea. Prima etapă de admitere în liceu se va desfășura între 14 și 21 iulie, când elevii și părinții vor completa opțiunile în fișele de înscriere, asistați de diriginți. Repartizarea computerizată va avea loc pe 23 iulie, iar dosarele de înscriere la liceele unde elevii au fost repartizați vor putea fi depuse în perioada 24-29 iulie. Situațiile speciale vor fi soluționate de comisia județeană de admitere pe 30 iulie. Cea de-a doua etapă de admitere este programată între 1 și 19 august și se adresează elevilor din seria curentă, dar și celor din seriile anterioare care nu au împlinit încă 18 ani.

Share it :

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *