Un nou scandal lovește sistemul medical din Vâlcea. Medicul Gabriela P., de la Secția de Neuropsihiatrie Infantilă a Spitalului Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea, a fost reținută pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, fiind suspectată de emiterea de documente medicale fictive și condiționarea actului medical în schimbul unor beneficii materiale. Surse judiciare susțin că faptele vizează pacienți minori sau familiile acestora, ceea ce ridică semne grave de întrebare privind etica profesională și protecția pacienților vulnerabili. Luni, 7 iulie, anchetatorii au efectuat percheziții la domiciliul și cabinetul medicului, de unde au fost ridicate documente, calculatoare și alte probe relevante. După mai multe ore de audieri, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore. Astăzi, Gabriela P. urmează să fie prezentată instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Prejudiciul estimat se ridică la zeci de mii de lei, dar ancheta este în desfășurare și ar putea scoate la iveală și alte persoane implicate. Investigația a pornit de la suspiciuni privind acordarea frauduloasă a încadrărilor în grad de handicap pentru minori, ceea ce ar fi permis prelungirea ilegală a concediilor de creștere a copilului




