Printre proiectele esențiale ale mandatului său, Ion Vlădulescu, primarul comunei Budești, pune accent pe două direcții majore: extinderea rețelei de gaze naturale și dezvoltarea infrastructurii. Edilul este determinat să ducă aceste investiții la bun sfârșit, considerându-le fundamentale pentru confortul locuitorilor și pentru dezvoltarea economică a localității.
„Localitatea Budești va avea gaze și nu o să mă opresc nicio clipă până când nu avem gaze. În acest moment, sunt deja introduși 8 kilometri de rețea, urmează montarea stației de reglare a presiunii, iar după aceea vom începe branșamentele”, a declarat primarul Ion Vlădulescu.
Potrivit edilului, investițiile în gaze naturale au fost gândite în mod echitabil, astfel încât niciun sat din comuna Budești să nu fie omis. Rețeaua este extinsă treptat, în paralel cu celelalte proiecte de modernizare a drumurilor, podurilor și rețelelor de utilități.
Proiecte care deschid calea investitorilor
Pe lângă beneficiile directe pentru locuitori, aceste investiții sunt văzute ca pași esențiali în atragerea investitorilor în comuna aflată la marginea municipiului Râmnicu Vâlcea. Asigurarea infrastructurii de bază, precum alimentarea cu gaze și accesul rutier modernizat, reprezintă elemente cheie pentru stimularea mediului de afaceri.
„În noul mandat, ne vom baza în continuare pe investiții pentru dezvoltarea întregii comunități”, a adăugat primarul, subliniind că viziunea sa este una pe termen lung, cu accent pe modernizare și atragerea fondurilor europene și guvernamentale.
Comuna Budești continuă, astfel, să avanseze în procesul de urbanizare și creștere a nivelului de trai, oferind tot mai multe condiții similare cu cele din mediul urban, fără a pierde însă specificul și coeziunea comunității rurale.




