Accident rutier pe DN7, în comuna Bujoreni, județul Vâlcea
În urmă cu puțin timp, pe Drumul Național 7, la km 182+700 m, în comuna Bujoreni, județul Vâlcea, a avut loc un accident rutier implicând două autoturisme.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea, care, în urma primelor verificări, au constatat că evenimentul s-a produs în urma unei coliziuni între cele două vehicule.
În urma impactului, o femeie în vârstă de 27 de ani, din comuna Mihăești, conducătoarea unuia dintre autoturisme, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Testările efectuate cu aparatul etilotest au indicat valori negative pentru ambii conducători auto.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.