În data de 22 octombrie 2024, Jandarmeria Vâlcea a desfășurat o activitate preventiv-educativă la Liceul Sanitar „Antim Ivireanu” din municipiul Râmnicu Vâlcea, în cadrul programului național „Ora de civilizație,” inițiat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.
Activitatea a vizat informarea și conștientizarea elevilor din clasele a XI-a asupra pericolelor asociate comportamentelor antisociale, atât în mediul școlar, cât și în afara acestuia. Printre subiectele abordate s-au numărat faptele antisociale comise de minori, răspunderea contravențională și penală a acestora, precum și consecințele legale, sociale și morale ale unor astfel de fapte. De asemenea, s-a discutat despre modalitățile prin care elevii pot semnala aceste situații și cum pot solicita sprijin în caz de nevoie.
Elevii au primit recomandări cu privire la utilizarea responsabilă a rețelelor sociale, evitarea fenomenului de bullying și a consumului de substanțe interzise, precum și necesitatea respectării normelor de conviețuire socială. Atmosfera a fost deschisă și interactivă, elevii având posibilitatea de a adresa întrebări și de a primi răspunsuri clarificatoare din partea jandarmilor.
Astfel de activități vor continua să fie desfășurate în unitățile de învățământ din județul Vâlcea, în vederea educării și informării elevilor cu privire la comportamentele dezirabile și prevenirea faptelor antisociale, contribuind la crearea unui mediu școlar sigur și armonios.