Un antrenor de arte marțiale din București, Goci Bogdan Daniel, a fost reținut de polițiștii din Vâlcea pentru 24 de ore, fiind acuzat de comiterea a patru infracțiuni de agresiune sexuală asupra unor minore. Incidentul a avut loc în timpul unui cantonament la o pensiune din stațiunea Voineasa și a fost semnalat de tatăl uneia dintre victime. Ancheta este în curs de desfășurare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi.
„La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea s-a dispus reținerea suspectului Goci Bogdan Daniel, pentru 24 de ore, începând cu data de 2 septembrie 2024, ora 22.50, și continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii a 3 infracțiuni de agresiunea sexuală săvârșită asupra unui minor, prevăzută și pedepsită de art. 219 ind. 1 alin. 1 și alin. 3 lit. b) din Codul Penal și a unei infracțiuni de agresiunea sexuală săvârșită asupra unui minor, prevăzută și pedepesită de art. 219 ind. 1 alin. 3 ind. 1 lit. b) din Codul Penal
În fapt, la data de 2 septmebrie 2024 , în jurul orei 02.00, organele de poliție au fost alertate, prin SNUAU 112, de tatăl unei minore cu privire la faptul că fiica sa se află în cantonament (arte marțiale) la Pensiunea Denisa, din Stațiunea Voineasa, judetul Vâlcea, iar antrenorul a făcut scandal și a atins-o pe una dintre colegele minorei.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că sesizarea se confirmă, fiind identificate ca persoane vătămate ale infracțiunilor de agresiunea sexuală săvârșită asupra unui minor, cele 4 minore amintite anterior, prezente la unitatea de cazare pentru activități organizate de clubul de arte marțiale Club Sportiv Instinct, municipiul București.
Grupul cuprindea 18 persoane, 9 fete și 9 băieți, cu vârste cuprinse între 7 și 19 ani.
Sunt continuate cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi” au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.