SIGURANȚA RUTIERĂ REPREZINTĂ O PRIORITATE PENTRU POLIȚIȘTII VÂLCENI
La data de 31 august 2024, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat să acționeze pe principalele artere de circulație din județul Vâlcea, pentru a preveni producerea accidentelor rutiere și depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele de circulație în vigoare.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 64 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 135.000 de lei, dintre care 43 au fost aplicate în conformitate cu O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar 21 pentru alte abateri.
De asemenea, polițiștii au reținut 12 permise de conducere și au retras 9 certificate de înmatriculare până la remedierea problemelor constatate.
Totodată, în cadrul activităților desfășurate au fost constatate 4 infracțiuni la regimul rutier.
Exemple :
1) În noaptea de 31 august spre 1 septembrie 2024, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au intervenit la un eveniment rutier, care s-a produs pe D.N.7, în localitatea Corbu, soldat cu pagube materiale.
Din verificările efectuate de către polițiști, s-a constatat că un bărbat, de 57 de ani, din localitatea Aleșd, județul Bihor, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturându-se într-un șant de pe marginea drumului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar cercetările sunt continuate de către polițiști.
2) La data de 31 august a.c., în jurul orei 16:45, polițiștii Biroului Rutier Vâlcea, în timp ce desfășurau activități specifice de menținere a unui climat optim de siguranță publică și rutieră, au oprit pentru control, un autoturism care se deplasa pe bulevardul Nicolae Bălcescu.
Astfel, la volanul autoturismului, polițiștii au identificat un tânăr de 22 de ani, care în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost transportat la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Și în acest caz polițiștii continuă cercetările urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
3) De asemenea, în noaptea de 31 august spre 1 septembrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Drăgășani au oprit pentru control, pe strada Tudor Vladimirescu, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din municipiu Drăgășani.
În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism.
Mostrele biologice recoltate vor fi înaintate la IML, iar în funcție de rezultatul analizei toxicologice, se vor dispune măsurile legale.