Ministrul Sănătății, vizită la Vâlcea după opriri în Timiș și Hunedoara

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, va ajunge duminică în județul Vâlcea, ultima oprire din turneul său de lucru programat între 22 și 24 august. Oficialul vine să verifice modul în care se desfășoară proiectele medicale finanțate din bani europeni și să discute cu autoritățile locale despre nevoile sistemului sanitar.

La Vâlcea, Rogobete are pe agendă o întâlnire cu reprezentanții Consiliului Județean și cu managerii spitalelor din județ. Totodată, ministrul va vizita Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, unul dintre obiectivele vizate pentru investiții importante. Vizita se va încheia cu o conferință de presă.

„Aceste vizite se înscriu în angajamentul Ministerului Sănătății de a monitoriza îndeaproape implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, astfel încât investițiile să fie finalizate la timp și să răspundă nevoilor reale ale pacienților”, precizează Ministerul Sănătății.

Turneul ministrului a început vineri, în județul Timiș, unde, împreună cu președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, a vizitat șantierele Institutului Regional de Oncologie și al Noului Centru pentru Mari Arși din Timișoara. Sâmbătă, Rogobete a fost în Hunedoara, cu opriri la spitalele din Deva, Hunedoara și Brad.

Duminică, însă, atenția se mută pe Vâlcea, unde autoritățile locale speră ca sprijinul guvernamental și fondurile europene să accelereze modernizarea spitalelor.

Share it :

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *