Teatru și Rock – Arta care vindecă

Luni, 21 iulie 2025, de la ora 20.00, la Râmnicu Vâlcea, arta își arată puterea vindecătoare într-un spectacol caritabil ce unește muzica rock și teatrul. Evenimentul „Teatru și Rock – Arta care Vindecă” aduce pe scenă trupa Antract, trupa de teatru Leira și invitați speciali, într-un gest de solidaritate profund. Sub prezentarea Magdalenei Popescu, președinta Fundației Orpheus, evenimentul are ca scop strângerea de fonduri pentru sprijinirea tratamentului oncologic al unor personalități locale: Doina și Andrei Micletzi – mentori și formatori în arta dramatică vâlceană, dar și pentru Dana Ivan Păunescu, fondatoare BebeLibrărie.ro. Doina Micletzi. Un nume care înseamnă Teatru. Curaj. Dăruire. De peste 35 de ani, Doina construiește punți între suflete prin artă, emoție și lumină. Este cea care a dat viață Teatrului Ariel, locul unde atâtea generații au învățat să viseze. Pe scena cinematografului Geo Saizescu vor performa: Trupa Antract – cu Bobiță Cătușanu, Ilie „Manole” Vlad, Paul Radu și Haris Mureșan, Trupa Leira – cu momente teatrale emoționante în semn de recunoștință
Publicul este invitat începând cu ora 19:15, iar donația minimă recomandată este de 50 RON. Fondurile vor fi colectate prin urne speciale și conturi bancare dedicate.
O seară în care emoția, muzica și generozitatea creează o punte între suflete. Arta vindecă. Comunitatea susține. Iubirea învinge.
Donații se pot face în următorul cont: RO03BTRLRONCRT0507144703, Fundația Comunitară Vâlcea (beneficiar), mențiune: „donație caz medical”

Share it :

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *